Viteza. Fara limita. Masinile zboara prin stanga mea. Peugeot-ul 107 inchiriat merge bucuros pana la 140, dar nu mai mult, incepe sa tremure. Uitasem cum e sa conduci printre masini care respecta regulile benzilor: melci pe banda intai, iepuri pe a doua, leoparzi pe a treia. Aici (SUA) nu are nimeni nici o treaba, se planteaza pe cate o banda, asa, aleator, abia se tarasc si nu-i misti nici cu tancul de acolo.
A fost dificil sa alegem locuri pe care sa le acoperim turistic in cateva zile. Lynn a vrut vinuri, bai si istorie asa ca am mers pe malul Rinului pana in Baden Baden.
Valea Rinului, intre Koblenz si Bingen, are aspect de canion verde, cu vii, stanci, paduri si castele. Candva mergeam des cu ai mei, dar numai prin locurile comercial-colorate, luati de valurile de pensionari si japonezi. Acum am zburat pe langa oraselele 
inundate de suveniruri, frumos marcate in ghidul turistic. Am avut grija sa ne oprim doar in localitati care nu apareau pe harta din ghid. Am descoperit strazi goale, adormite si inguste, pavate cu piatra veche, cu case locuite de sute de ani, birturi in care localnicii se uitau la noi de parca aveam doua capete.
Vinul local a fost o revelatie. Nu prea ma pricep eu, dar aveam arsa in creier impresia ca rieslingul e un vin dulce si atat. Apoi, imi inchipuiam ca totul se produce industrial, ca la combinat. Am ajuns la o vie pentru ca dadusem de un drum cu serpentine care speram sa ne duca sus, sa admiram peisajul. 
Via se catarase pe stanci, vita crestea din bolovanis, pe un perete cu o panta vara buna cu verticala. Rieslingul avea zeci de nuante, cu subdiviziuni de care nu mai auzisem. Am luat cateva sticle si am aflat ca productia viei era mult prea mica pentru a depasi granitele landului.
Am traversat raul de cateva ori, cu bacul. Am fost incantat de faptul ca punctele de trecere erau semnalizate pe hartile sistemului de navigatie GPS: "Turn left, then take the ferry!"
Spre seara am ajuns in Baden Baden. Mi s-a parut ciudat, dimineata inca eram in Köln. Se schimba rapid peisajul pe vechiul continent.
Intamplator (bineinteles) am urcat la un castel, unul dintre acele paradoxuri germane, o ruina conservata perfect. La fel de perfect precum apusul de soare vizionat.
Daca am fi avut ghinionul sa gasim o camera de hotel neocupata in Baden Baden, nu am fi dat 
de Bühl, un sat de la poalele muntilor Padurea Neagra. Proprietara hotelului local, pe care am trezit-o la unu noaptea, ne-a pregatit amabila o camera. Ca tot suntem la capitolul hoteluri, serviciile in Germania sunt pe departe cele mai bune, fara sa fie si cele mai scumpe.
Ne-am intors la bai a doua zi. Eticheta de vestiar germana ne-a bulversat putin. A trebuit sa trecem de o cabina cu doua usi, pe una intri imbracat, pe cealalta iesi... Apa fierbinte a avut grija sa ne indrepte spinarile indoite de atata mers cu masina.
Am mancat o felie de tort Padurea Neagra (Schwarzwälder) de exceptie. Seara treceam Rinul spre Strasbourg.
