Transilvania, CA

Ok, m-am cam plictisit de telefonul Nokia E61 pe care-l toc de mai mult de un an. Nu pot să spun că sunt nemulţumit de el, dar mă mănâncă furnicile de early adopter. Nu mă tentează nici unul din noile Nokia din seria N pentru că vreau tastatură iar E90 e prea mare şi deja vechi. M-am uitat la un iPhone refurb pe care AT&T îl vinde cu $250. Dar nu are GPS şi cum sunt relativ nou aici, în zonă, fără TomTom sunt mort. Şi parcă aş aştepta să văd ce va fi făcut lumea cu SDK-ul. Deci eu ce cumpăr?

Am fost la câteva meciuri de baschet şi hochei profesionist şi pot să spun că “spectacolul” mi s-a părut cam rece, forţat pe alocuri. Mai ales în New York, unde spectatorii păreau prea cool pentru a se arăta pasionaţi.

Zilele trecute am urmărit pe viu două echipe locale, San Jose Sharks si Golden State Warriors, cu un nepot venit în vizită. Am fost oarecum surprins de atmosferă. În ambele cazuri arenele erau pline ochi, de-abia am găsit bilete, undeva la cucurigu. Aproape că m-am simtit ca în vremurile când în Ghencea erau bănci de lemn, Steaua juca cu Europa iar naţionala se califica la mondiale, minus injuriile, tutunul şi seminţele. Oamenii cunoşteau toţi jucătorii, discutau strategie, apreciau jucătorii adverşi, înţelegeau ce se întamplă pe gheaţă sau parchet, ţineau cu echipa locală dar erau corecţi, pozitivi. Veneau la meci cu plăcere, pentru a se destinde. Toate astea într-o ţară unde lumea ia sporturile profesioniste în serios, poate prea în serios.

Nu am putut să nu mă gândesc la meciul Steaua - Rapid, cu nebunia din tribune, bolovani si brichete. Oare de ce fotbalul generează asa ceva mai mult decât oricare alt sport? Si nu doar în România, cum mulţi comentatori au încercat să insinueze după incidentul din Grant.

E un cuvânt foarte des utilizat, aici, în SUA. Aproape că a devenit un element al limbii de lemn locale. Se referă în general la diversitate culturală, rasială, sexuală. Uite un exemplu: nişte prieteni care au un puşti de doi ani se gândesc să părăsească New York-ul din motive care nu au importanţă în acest context. Au două opţiuni: Maine sau Pennsylvania. Aleg până la urmă Pennsylvania deoarece Maine este în mare un stat “alb”, nu există diversitate, mai ales rasială, şi nu îşi doresc ca baiatul lor să crească într-un astfel de mediu.

E un răspuns la rasism, homofobie, sexism, un fel de a spune că nu ne sperie diferenţele, vrem să ne expunem acestor diferenţe. Există totuşi nuanţe.

Zona metropolitană San Francisco/Oakland bate la nivel de diversitate orice altă zonă în care am locuit până acum. Da, vorbesc serios, bate chiar şi New York-ul. Acolo, e adevarat, se vorbesc toate limbile pamântului, fiecare naţie îşi are propriul cartier, microcosmosuri care încearcă să mimeze acel acasă aflat la mii de mile depărtare. Dar tocmai aici e diferenţa. Chiar dacă în San Francisco există un Chinatown, populaţia de origine chineză nu mai poate fi găsită doar acolo ci peste tot. Chiar dacă în Oakland există câteva districte unde populatia de culoare este majoritară, orasul este departe de a fi în majoritate alb. Cartierul Mission, fostă enclavă latino-americană, este acum locul unde tot oraşul iese la o bere, vineri seara.

In New York există diversitate dar interacţiunea dintre diversele grupuri este minimă. Rezistenţa la integrare e mai mare. Graniţele sunt foarte uşor perceptibile si izoleaza diversele comunităţi. Aici însă graniţele au dispărut aproape complet. Lumea “migrează” uşor, comunităţile comunică între ele, totul merge spre desegregare totala. Suntem departe de a fi ajuns acolo, dar asta e direcţia.

Pot să spun că îmi place mult această stare de fapte. Căt am locuit în Louisiana nu am reuşit să am prieteni negrii, în New York nu am avut nici un prieten portorican sau arab. In California de Nord sunt speranţe.

Via Colin Murray.

In timpul saptamanii petrecute la Big Sky, Montana, am auzit acest indemn de cateva ori sub diverse forme. E o zona putin populata, statiunile de schi sunt mici din punct de vedere comercial, fara cozi sau aglomeratie. E liniste, lumea e prietenoasa iar muntii sunt senzationali. Poti petrece ore intregi fara sa vezi tipenie de om. Si toate astea desi e o zona relativ usor accesibila. Big Sky si Moonlight Basin sunt la doar o ora de mers cu masina de aeroportul din Bozeman. Delta, United si Northwest zboara acolo de mai multe ori pe zi, facand legatura cu orase mari dn toate zonele Statelor Unite.

Lone Peak este un munte pentru schiori si snowboarderi si nu pentru petrecareti. Nu exista cluburi si restaurante simandicoase precum gasesti in Vail sau Whistler. Lucru care mi-a convenit de minune. Venisem sa ma relaxez si nu pentru a gasi ceva familiar. In plus, majoritatea variantelor de coborare sunt de la dificile la infricosatoare. Asa ca trafic nu prea e.

Am luat in premiera o lectie de schi, specializata pe moguli. A fost o experienta destul de descurajanta. Am aflat ca greseam cam la toate capitolele. E greu sa te dezveti de obisnuinte acumulate in aproape 20 de ani. Am de lucrat serios, mai ales la pozitie.

Tot in premiera am incercat niste schiuri mai late, pentru pulver. Nu a fost chiar revelatia la care ma asteptam, dar in zapada adanca schiurile plutesc in loc sa se infiga, piciorele muncesc mai putin. Problema e ca e greu sa gasesti o pereche de schiuri care sa se comporte bine atat in zapada proaspata dar si pe coborari inghetate sau batatorite sau in conditii de primavara.

Per total a fost perfect. Peisajele, muntele imens, zapada si reintalnirea cu prietenii de pe coasta de est mi-au reincarcat bateriile. Acum poate sa vina primavara. Desi in Sierra Nevada inca mai e zapada pentru cateva saptamani bune. Ramane sa vedem unde mergem la anul. Jackson Hole, Lake Louise?

Soare, 3 grade la baza, -1 in varf (3400m), zapada din plin, 1200m diferenta de nivel. Nu prea pot sa merg drept, dar asta conteaza mai putin.

Pana aseara nu auzisem de trupa asta. Le ascultasem involuntar o piesa, de fapt doar o portiune din ea. Suna cunoscut?

Aseara deci, dupa serviciu, ne-am gandit sa iesim putin in San Francisco la o muzichie si o bere. Am gasit concertul pe internet, cum altfel? Baietii sunt localnici, inregistreaza la casa de discuri a lui DJ Sahdow, unul dintre cetatenii de onoare ai urbei.

Honeycomb suna bine, funky, o combinatie de Propellerheads cu Scissor Sisters, cu putin hip-hop si blues amestecat pe deasupra. Claparul este remarcabil iar show-ul are de toate.

Uite aici o inregistrare de la KCRW din Los Angeles.

Inca doua zile…

Sunt in general un schior care-si cunoaste limitele si in general nu ma aventurez, nu risc. Dar ma uit la poza asta si la altele si ma apuca frica.

Sursa poza.