Transilvania, CA

Mi-e greu sa nu fiu redundant. Mi-e greu sa nu “Wow”, “Mama” sau “What the…”. Am vazut vreo trei meciuri complete (inclusiv finala) si alte cateva seturi pe care Federer le-a jucat la Melbourne. In fiecare din aceste secvente am vazut pe langa lovituri inventate pe loc, abilitatea sa de a-si ridica singur stacheta (se poate?) atunci cand contextul a cerut-o. E oarecum surprinzator sa vezi cum acest jucator genial pe teren este in particular un mare dork.

Pe cat de interesanta a fost competitia masculina, pe atat de enervanta a fost cea a fetelor. Nu am vazut de ceva timp atatea lovituri urate, greseli aiurea, erori de strategie. Sau poate ca ar trebui sa spun lipsa de strategie. E adevarat, e cateodata spectaculos sa vezi cum cineva joaca doar din burta. Dar in timp devine tern, plictisitor. Mary Carillo, fosta jucatoare si comentatoare la ESPN a reusit sa dea de cauza acestei degringolade tehnico-strategice. In timp ce baietii isi cauta antrenori cu experienta didactica sau fosti mari jucatori (vezi Federer/Roche, Roddick/Connors, Gonzalez/Stefanki), fetele sunt in general antrenate de mama sau tata. Adica niste nimeni, fara experienta sau calitati care le-ar putea ajuta altfel decat la nivel de suport mental. Cum poate Yuri Sharapov sa-si invete fata cum se serverste liftat? Sau cum poate sa-i treaca prin cap lui Oracene Williams ca de multe ori nu e necesar sa omori fiecare lovitura. Si asta pentru ca fetele castiga. Nu inseamna ca sunt bune, inseamna ca actuala competitie e la pamant.

Belgianca dezvaluie de ce nu a facut deplasarea la australiene.

Rafael Nadal joaca un tenis spectaculos. E puternic, rapid. Spectaculozitatea este datorata unor deficiente la nivel de timing care il obliga sa stea mereu in priza, intr-o agitatie continua, iar conditia fizica de exceptie il ajuta. Asta ne place cand ne uitam la meciurile lui. Din pacate pentru el, corpul sau nu avea cum sa reziste mult la un astfel de frecus. Dupa cinci seturi cu Murray la Melbourne, a cedat, si Nadal nu a avut nici o sansa sa castige accidentat in fata unui Gonzalez in forma.

Ma uit la openul Australiei si cum e tarziu in noapte, sonorul de la tv e dat la minimum. Il urmaresc pe Federer cum baleteaza pe teren si totul pare atat de usor. Poate pentru ca nu aud icnetele jucatorilor, mingea. Poate ca unul dintre motivele pentru care tenisul este un sport cu o popularitate relativ redusa este lipsa unui efort evident, incrancenat, prezentat pe tava consumatorului de tv. Jucatorii buni fac totul sa para ata de usor, timing-ul este perfect, forta vine din miscari fluide, nu prea se vad fete crispate sau muschi umflati. Cine a jucat tenis macar de cateva ori stie cat e de greu de fapt.

Pe vremea cand eram reporter mergeam des la antrenamentele de dinaintea meciurilor de Cupa Davis. Intr-una din deplasari era cu mine un coleg, reporter pe fotbal, fost fotbalist. Am nimerit la sala cand unul din jucatori isi antrena serviciul. A servit non stop cam o jumatate de ora. Eu eram pe spate, impresionat de acuratetea cu care prindea colturile careurilor de serviciu. Colegul meu se plictisea si in drum spre redactie imi spune: “Ce ma, ala e antrenament? Pai eu la fotbal dadeam zece ture de stadion in fiecare zi”.