Transilvania, CA

..pozat de Annie Leibovitz. Sursa.

Asa le-a numit Jim Courier pe fetele care joaca tenis profesionist in ziua de azi. Si are perfecta dreptate. Cu foarte mici exceptii, toate joaca la fel, de pe fundul terenului, dau tare in minge, aproape drept, fara prea mult lift, mingea se duce in aceleasi doua puncte de pe teren. Din acest motiv tenisul feminin a devenit mai fizic la nivel de forta dar a pierdut din viteza. Am vazut multe jucatoare consacrate care cara dupa ele cateva kilograme in plus pe care nu le vedeai acum vreo zece ani. Chiar si multe junioare, la 16 ani, sunt reltiv grasute. Acum nu ca m-ar deranja la nivel estetic, dar mi se pare ciudat. O fi si rachetele din noua generatie de vina, acum nu mai trebuie sa te pozitionezi perfect pentru a lovi mingea bine, merge si mai intins sau mai inghesuit. Ma bucur ca la actualul US Open au ajuns in finala poate singurele jucatoare care un in arsenal mai mult de trei lovituri (Kuznetsova, Henin) si care vin la fileu chiar si inainte de a-si da mana dupa meci.

Apropo de US Open, favoritul meu anul acest a fost Carlos Moya, care la 31 de ani se tine bine. Nu mai are viteza de pe vremuri, dar lovitura de dreapta inca mai tine. L-am vazut batand un neamt cu 8 ani mai tanar, in cinci seturi. Am fost surprins sa vad ca tot stadionul tinea cu el, ii scada numele aproape in mod isteric. A pierdut pana la urma in sferturi.

Nu am prins romani jucand anul acesta, au pierdut in primele zile. Se pare ca e slaba miscarea momentan. Pavel e pe cale de a deveni un specialist de dublu, care orice jucator in retragere care se respecta, Olaru si Cirstea sunt inca prea verzi. Poate la anul.

Va fi o vara lunga. Vor fi doua evenimente. Unul la sfarsitul anotimpului unul la mijloc. Amandoua cer planificare si asta ma cam enerveaza. E greu sa definesti prioritati atunci cand ai prea multe lucruri pe cap.

Pana una alta primavara asta care a venit cand nimeni nu o mai astepta m-a dat peste cap. Faptul ca a trebuit sa stau inchis in casa sau alte cladiri injurand zapezile apoase din martie nu mi-a priit. Nici la cap, nici la tenis nici in rest. Apropo de tenis, am fost pe post de matura in primul meu meci de simplu oficial in liga USTA de 4.0. Am luat doar trei ghemuri, am servit un milion de duble greseli si toate voleurile le-am bagat in fileu. Tipul cu care am jucat era bun, dar nu senzational. M-a deprimat rau. Nu am suficiente meciuri de simplu in picioare. Ma misc aiurea, parca in contratimp, lucru care ma afecteaza mai ales la retur. Am injurat tot meciul, am dat cu racheta de tot ce era prin zona. Capitanul echipei mele se uita la mine si banuiesc ca intrase in pamant. Scuze.

Macar cu conditia fizica sunt la zi. Am inceput sa alerg dimineata. Zilnic. Nu mult pentru inceput, doar 4km, alergare cu 50% efort. Adica jogging. Voi introduce de saptamana viitoare sprinturi, cate 100m la fiecare 400, pentru inceput in prima jumatate. Apoi probabil peste doua saptamani voi adauga la distanta totala cate o mila pe saptamana. Sper sa ma tin de treaba. Vreau sa fiu gata sa alerg maratonul din NY in noiembrie, chiar daca nu voi participa. M-am trezit tarziu, nu m-am inscris la timp. Poate ca daca a sa vreau sa alerg intr-un maraton mai putin cunoscut (San Francisco?), inscrierea va fi ceva mai lejera.

Colac peste pupaza mi-e dor de duca. As vrea sa trag o raita in Romania dar biletele de avion sunt scumpe acum, in plus concediul imi e rezervat pentru altceva. Poate un camping de week-end in Adirondacks sau o scufundare in Florida pe final de sezon.

Macar daca nu m-ar bantuii alergiile astea la praf sau polen sau la dracu’ stie ce, ca am inghitit la pastile cat un cobai harnic.

Exista cateva sfaturi vehiculate in tenis, care oricat de vechi si rasuflate ar parea, sunt valabile si merita luate in seama. Ca de exemplu faimosul “cel mai important punct este urmatorul punct” cu derivata “joaca meciul minge cu minge”. Un alt preferat de-al meu este “deconecteaza-ti memoria” sau mai pe romaneste, “nu te mai gandi la greseala de acum minut, uita si mergi mai departe”. Cand esti pe teren cu racheta tremurandu-ti in mana, e greu sa tii seama de toate astea, te gandesti la ocaziile ratate din setul precedent sau la cat de bine ar fi daca ai castiga inca trei puncte si cu ele meciul. Nu vreau sa fac o generalizare ieftina, dar bazandu-ma pe experienta proprie sunt sigur ca putem extrapola. Toate astea sunt sfaturi valabile si in viata de zi cu zi. Sau in afaceri.

Aseara am jucat cu un prieten care ma batea mereu. Nu stiu daca a fost el intr-o pasa proasta sau daca am “crescut” eu, dar in primul set nu mi-a luat decat doua game-uri si in al doilea conduceam cu 3-0 si apoi 4-2. Concentrat pana atunci, mintea mea a inceput sa o ia razna, ma gandeam la cat de mare si tare sunt eu, ca in sfarsit il bat si la alte bazaconii de acest gen, incepusem ma sa relaxez. Cand m-am trezit ma conducea cu 5-4. L-am batut pana la urma, cu tie-break in setul doi, dar a fost greu, mult prea greu. Morala? Cand lucrezi la un proiect complex, dificil, de multe ori ai o idee stralucita care te ajuta sa construiesti un plan tare si apoi sa pornesti proiectul. Totusi, daca nu ramai la fel de concentrat in faza de executie, proiectul e ratat.  Sau cum spunea Yogi Berra,  “it ain’t over ’til it’s over”.

As putea deschide o noua categorie: Locuri din New York in care nu am fost pana acum si despre care nici nu stiam ca exista. 369th Harlem Armory este o unitate militara care in trecut adapostea un regiment de elita. Acum este un centru sportiv cu terenuri de tenis si baschet. Si cu tribune. Aseara am testat terenurile de tenis si pot sa spun ca sunt brici. Mi-a placut si atmosfera. Fiind probabil o raritate in Harlem (strada 143 colt cu 5th Avenue), are un puternic aer comunitar, cu multa lume interesata de tenis care vine sa joace sau chiar doar sa-i priveasca pe altii jucand. Nu-mi amintesc ca loviturile mele sa mai fi fost atat de aplaudate.

Actualizare: Asa arata pe dinafara.

Odata cu venirea primaverii practic nu mai joc dublu. Toamna/iarna, din cauza sumelor demente pe care trebuie sa le platesti pentru a juca pe teren acoperit, dublul e rege. Masculin, mixt, cu patru oameni pe teren, taxa de distractie e mai convenabila decat cu doi. In pus, jocul e ceva mai social. Acum insa vreau simplu. Parca mi se potriveste mai bine, ma pot concentra, stiu ca eu si doar eu sunt la pupitru. La dublu trebuie sa depun eforturi mari pentru a ma concentra. Jocul e plin de momente moarte, de minute intregi in care nu atingi mingea. Si cand o faci, de cele mai multe ori un singur contact e decisiv. Mai e o chestie. Oricat de amabil intentionezi sa ramai, la dublu exista mereu pericolul de a te supara rau pe partener(a), chiar daca doar la nivel interior. Eu am facut-o des si mi-am pierdut de multe ori concentrarea din acest motiv.

Sezonul asta voi juca pentru prima oara la simplu intr-o categorie valorica superioara(4.0) in liga USTA. Va fi interesant dar si umilitor probabil. Abia astept.

De fiecare data cand auzeam de vreo meteahna a salelor/soldurilor ma gandeam la batrani. Dureri de sale, solduri artificiale, toate chestiile astea ma duceau cu gandul la bunici sau azil. Uite ca la aproape 38 de ani, dupa o saptamana de schi abuziv si somn putin, muschi/oasele/tendoanele mele s-au revoltat aseara la un sprint dupa o minge galbena, si mi-au aplicat o intindere de sold de nu pot nici sa stau jos, nici in picioare. E adevarat, era cam rece in sala si nu prea ma incalzisem. Dar ma simt batran.

In sfarsit gulerele scortoase de la Wimbledon s-au hotarat sa intre in randul lumii si sa plateasca asa cum o cere legea. Adica fara sa tina seama de sex. Urmeaza decizii asemanatoare si la Roland Garros.

Eram convins ca e cam pe duca. Victoria lui Luncanu la Orange Bowl ar insemna ceva daca Luncanu nu ar fi roman. Si nu e vina lui, nu il cunosc, l-am vazut jucand si este cu adevarat talentat. Dar pentru un junior roman castigarea unui titlu important nu inseamna mai nimic, cel putin daca ne uitam la statistici. Dintre juniori cu titluri cu renume la simplu, doar Pavel, a reusit sa convinga si la seniori. Sabau, Mergea, Tecau, nu au fost in stare sa fie buni si acolo unde conteaza. Ce sa mai zic de armata de jucatoare care fac semifinale si finale la turneele de mare slem an de an dupa care nu se mai aude nimic de ele.

Cine este de vina? Cred ca lipsa de creativitate a federatiei care se cramponeaza sa urmeze modele invechite, repetitive, care nu prea au adus nimic. In loc sa duca un ciclu de jucatori pana la capat, il ridica pana la un anumit nivel dupa care ii lasa sa se descurce. Lucru posibil in SUA, unde sponsorii si firmele de impresariat sportiv preiau
haturile. Imposibil pentru un jucatorii romani, care devin interesanti pentru oranizatiile mai sus mentionate doar dupa ce confirma.

Deci, revin la ce spuneam. Credeam ca e pe duca, dar dupa meciul de dublu din partida cu Franta, mi-e clar ca Mergea si Tecau au potential. Faptul ca nu au confirmat inca nu e neaparat grav. Lui Pavel i-au trebuit ani buni ca sa demonstreze ca titlul castigat la Roland Garros nu a fost o intamplare.

Cuplul Mergea/Tecau a jucat de doar doua ori in meciuri de Cupa Davis (de ce oare?) si a castigat ambele meciuri la lupta, in fata unor adversari favorizati. E clar ca e mai greu sa se remarce la nivel de turnee profesioniste asa ca nu inteleg de ce federatia, in loc sa foloseasca aceasta mina de aur si sa-i lasa sa joace in toate meciurile de dublu, ii baga doar atunci cand nu are incotro. Poate cine stie, avem de-a face cu o pereche de dublu competitiva. Ne multumim si cu asta. Stiu ca visez cu ochii deschisi, dar nu ar fi fain sa avem punctul de dublu asigurat in Cupa Davis si sa avem un motiv pentru care sa urmarim turneele de mare slem unde romani, chiar si doar la dublu, ar reusi in sfarsit sa reziste mai mult de un tur, doua.