Transilvania, CA

Citesc mult despre România. Bloguri, site-uri de ştiri etc. Ma bucur cănd se întâmplă lucruri bune, mă enervez când aud de tot felul de porcării. E un exerciţiu intern. Am încercat să deschid discuţii pe teme româneşti cu nevasta, dar ea, desprinsă din context, mă ascultă doar din politeţe. Ieri citeam un tweet în care Manafu îşi întreba “abonaţii” ce vor face în timpul summit-ului NATO. Şi pe mine mă supără idioţeniile organizatorice de pe marginea evenimentului, dar mă afecteaza doar aşa, la nivel virtual. La nivel real o să-l sărbătoresc pe coclauri cu bicicleta, la un pahar de vin cu Lynn sau pe terenul de tenis.

Am fost la câteva meciuri de baschet şi hochei profesionist şi pot să spun că “spectacolul” mi s-a părut cam rece, forţat pe alocuri. Mai ales în New York, unde spectatorii păreau prea cool pentru a se arăta pasionaţi.

Zilele trecute am urmărit pe viu două echipe locale, San Jose Sharks si Golden State Warriors, cu un nepot venit în vizită. Am fost oarecum surprins de atmosferă. În ambele cazuri arenele erau pline ochi, de-abia am găsit bilete, undeva la cucurigu. Aproape că m-am simtit ca în vremurile când în Ghencea erau bănci de lemn, Steaua juca cu Europa iar naţionala se califica la mondiale, minus injuriile, tutunul şi seminţele. Oamenii cunoşteau toţi jucătorii, discutau strategie, apreciau jucătorii adverşi, înţelegeau ce se întamplă pe gheaţă sau parchet, ţineau cu echipa locală dar erau corecţi, pozitivi. Veneau la meci cu plăcere, pentru a se destinde. Toate astea într-o ţară unde lumea ia sporturile profesioniste în serios, poate prea în serios.

Nu am putut să nu mă gândesc la meciul Steaua – Rapid, cu nebunia din tribune, bolovani si brichete. Oare de ce fotbalul generează asa ceva mai mult decât oricare alt sport? Si nu doar în România, cum mulţi comentatori au încercat să insinueze după incidentul din Grant.

E un cuvânt foarte des utilizat, aici, în SUA. Aproape că a devenit un element al limbii de lemn locale. Se referă în general la diversitate culturală, rasială, sexuală. Uite un exemplu: nişte prieteni care au un puşti de doi ani se gândesc să părăsească New York-ul din motive care nu au importanţă în acest context. Au două opţiuni: Maine sau Pennsylvania. Aleg până la urmă Pennsylvania deoarece Maine este în mare un stat “alb”, nu există diversitate, mai ales rasială, şi nu îşi doresc ca baiatul lor să crească într-un astfel de mediu.

E un răspuns la rasism, homofobie, sexism, un fel de a spune că nu ne sperie diferenţele, vrem să ne expunem acestor diferenţe. Există totuşi nuanţe.

Zona metropolitană San Francisco/Oakland bate la nivel de diversitate orice altă zonă în care am locuit până acum. Da, vorbesc serios, bate chiar şi New York-ul. Acolo, e adevarat, se vorbesc toate limbile pamântului, fiecare naţie îşi are propriul cartier, microcosmosuri care încearcă să mimeze acel acasă aflat la mii de mile depărtare. Dar tocmai aici e diferenţa. Chiar dacă în San Francisco există un Chinatown, populaţia de origine chineză nu mai poate fi găsită doar acolo ci peste tot. Chiar dacă în Oakland există câteva districte unde populatia de culoare este majoritară, orasul este departe de a fi în majoritate alb. Cartierul Mission, fostă enclavă latino-americană, este acum locul unde tot oraşul iese la o bere, vineri seara.

In New York există diversitate dar interacţiunea dintre diversele grupuri este minimă. Rezistenţa la integrare e mai mare. Graniţele sunt foarte uşor perceptibile si izoleaza diversele comunităţi. Aici însă graniţele au dispărut aproape complet. Lumea “migrează” uşor, comunităţile comunică între ele, totul merge spre desegregare totala. Suntem departe de a fi ajuns acolo, dar asta e direcţia.

Pot să spun că îmi place mult această stare de fapte. Căt am locuit în Louisiana nu am reuşit să am prieteni negrii, în New York nu am avut nici un prieten portorican sau arab. In California de Nord sunt speranţe.

Via Colin Murray.

Inca doua zile…

Sunt in general un schior care-si cunoaste limitele si in general nu ma aventurez, nu risc. Dar ma uit la poza asta si la altele si ma apuca frica.

Sursa poza.

Sa zicem ca lucrezi intr-o agentie online de tip “full service”, pe post de dezvoltator. Agentie mare, clienti multi, proiecte care consuma multa energie, resurse.

Marele avantaj este ca atingi o gramada de tehnologii. Majoritatea clientilor vin la tine cu platforme deja bine infipte in peisaj. Iar proiectul tau trebie sa ruleze pe aceste platforme. Unii vor .Net, altii J2EE sau PHP. Sau vin cu tot felul de servere pentru aplicatiii exotice cu componente adunate de la razboiul de independenta incoace. Si nu ai incotro, trebuie sa iei manualele la puricat si sa inveti. Suficient de multe pentru a-ti rula si optimiza proiectul astfel incat sa mearga bine in aceste zone crepusculare.

Marele dezavantaj este nu vei fi specialist in nici una dintre aceste tehnologii. Le folosesti o luna, doua dupa care sari intr-alta, poate te intorci la un moment dat, pentru putin timp insa. Ciclul continua, nu ai cum sa evadezi. Ajungi sa te pricepi cate putin la toate si de fapt la nimic foarte bine.

In ultimul timp vad din ce in ce mai multi programatori folosind Mac-uri. Initial am remarcat numarul mare de MacBookPro si MacBook la o conferinta Adobe ActionScript 3, dar am crezut ca multi dintre participanti erau mai degraba flasheri inraiti, veniti din zona de design si animatie. Dar nu, majoritatea programatorilor pe care i-am intalnit in ultimele saptamani lucreaza pe aceasta pltaforma.

Ascult Sigur Rós, Hljómalind se cheama cantecul. Chiar imi plac acum si asta desi mi se pareau cam plictisitori cand i-am ascultat prima data, cu ani in urma. Cred ca merg bine cu atmosfera gri si cam infricosatoare.

Merg bine si cu starea mea de spirit. Experientele zilnice din noul “acasa” par mai putin noi si interesante, par acum mai degraba straine. Apoi e si senzatia ciudata de dor, fara sa-mi fie clar de ce mi-e dor. Of, Pacificul asta si toamnele lui. Sunt sigur ca sunt oameni deja aliniati pe Golden Gate, gata sa sara.

Aseara m-a zgaltait primul cutremur pe care l-am simtit in afara Romaniei. 5,6 pe Richter. Nimic deosebit. Inainte de cutremur m-am auto-zgaltait si eu putin cand m-am prins ca e momentul sa ma apuc de treaba si sa-mi pun pe picioare propriile idei ca la patron e cam plictiseala.

Romania is not a Socialist Republic anymore! nu este un strigat de protest ci un bug de pe lista de defecte a produsului Flex Builder. Un membru al echipei Adobe Romania a remarcat faptul ca intr-o lista de coduri regionale, Romania apare sub denumirea “Romania, Socialist Republic of”. E adevarat, e vorba de o varianta beta (Flex Builder 3 Public Beta 2) iar buba apare doar cand se incearca exportarea unui proiect Flex in format AIR.

Astept reactia echipei Adobe din Polonia.

Via Mike Morearty.