Transilvania, CA

Am fost la câteva meciuri de baschet şi hochei profesionist şi pot să spun că “spectacolul” mi s-a părut cam rece, forţat pe alocuri. Mai ales în New York, unde spectatorii păreau prea cool pentru a se arăta pasionaţi.

Zilele trecute am urmărit pe viu două echipe locale, San Jose Sharks si Golden State Warriors, cu un nepot venit în vizită. Am fost oarecum surprins de atmosferă. În ambele cazuri arenele erau pline ochi, de-abia am găsit bilete, undeva la cucurigu. Aproape că m-am simtit ca în vremurile când în Ghencea erau bănci de lemn, Steaua juca cu Europa iar naţionala se califica la mondiale, minus injuriile, tutunul şi seminţele. Oamenii cunoşteau toţi jucătorii, discutau strategie, apreciau jucătorii adverşi, înţelegeau ce se întamplă pe gheaţă sau parchet, ţineau cu echipa locală dar erau corecţi, pozitivi. Veneau la meci cu plăcere, pentru a se destinde. Toate astea într-o ţară unde lumea ia sporturile profesioniste în serios, poate prea în serios.

Nu am putut să nu mă gândesc la meciul Steaua – Rapid, cu nebunia din tribune, bolovani si brichete. Oare de ce fotbalul generează asa ceva mai mult decât oricare alt sport? Si nu doar în România, cum mulţi comentatori au încercat să insinueze după incidentul din Grant.