Transilvania, CA

E martie, au inflorit duzii si desi nu a fost iarna, a venit primavara. In mod normal as incepe sa ma gandesc ca mai e o luna de schi si gata, bag claparii in pivnita. Mi se sopteste insa ca sezonul local de schi e in toi, ca in Tahoe cablurile stau deschise pana prin mai si apoi se poate schia in Cascades, cu schiul in spinare, pana in iulie. Bun asa.

In Tahoe pana acum a fost de la bine la senzational. A nins in draci inca din decembrie, stratul de zapada este pe alocuri aproape de 4m. Si inca va ma ninge. Pentru mine, venit de pe coasta de est unde ninge putin si ingheata repede iar muntii sunt mici si oarecum departe, schimbarea a fost dramatica.

Lacul Tahoe e cam la 2 ore si jumatate de mers cu masina de Oakland, orasul meu de resedinta. Este taiat in doua de granita dintre statele Nevada si California si e inconjurat de munti care se ridica pana la 3000m gazduind vreo 15 statiuni de schi dintre care doua mari, Heavenly in sud si Squaw Valley in nord. Eu nu am fost decat in nord si am schiat la Squaw, Sugarbowl si Alpine Meadows. Mi-au placut toate trei, din motive diferite.

Squaw Valley are trei varfuri de vreo 2800, cu coborari largi, abrupte, asezate bine geografic astfel incat nu sunt batute de soare decat cu masura. “Big Mountain Skiing” nu gluma. Am auzit ca cel mai bine e acolo primavara, pentru ca zapada se topeste tarziu. Impresionanta pentru mine a fost insa infrastructura statiunii care a gazduit Jocurile Olimpice din 1960. O telecabina, telegondole, zeci de telescaune, patinoar la cota 2500, restaurante, un sat olimpic imens, renovat complet. E adevarat, da pe alocuri impresia unui super-mall montan, dar daca stai la altitudine nu simti asta.

Sugarbowl e un muntisor pe langa Squaw. Dar are trei atuuri: un set excelent de coborari abrupte printre stanci (chutes), proximitatea fata de autostrada 80 care leaga San Francisco de Reno si zone largi de off-piste relativ usor accesibile. Zic relativ ca tot trebue sa urci vreo ora si jumatate cu schiurile in spate. Acolo am prins cele mai bune conditii, pulver uscat atat pe soare cat si pe ninsoare.

Alpine Meadows mi-a placut cel mai mult. E o statiune mai mica dar cu munti maricei, cu diferente de nivel serioase, coborari abrupte si off-piste de mare angajament. Fara aglomeratie, fara fite, dar cu ceva incidente. Chiar in ziua in care am schiat acolo un snowboarder a murit dupa ce a alunecat pe o stanca si a lovit un copac in cadere.

La portofel cam toate statiunile sunt la acelasi nivel, 65 de dolari in medie pentru un abonament de o zi, valabil doar in statiunea respectiva. Dar concurenta e extrem de mare, repet, 15 statiuni pe o suprafata relativ mica, deci fiecare incearca sa te atraga cu ceva. Ieri de exemplu am fost la Squaw si impreuna cu biletul am primt un cupon care imi ofera un discount de 17 dolari pentru data viitoare.

In loc de concluzie, voi sublinia ca sunt foarte incantat de faptul ca ieri am schiat intr-o zi in care a nins si a fost soare, alternativ, iar azi, la doar o suta si ceva de mile distanta, adica acasa, am batut mingea in pantaloni scurti pentru ca au fost 20 de grade si cer senin. Incantarea va disparea maine dimineata cand imi voi imbraca din nou hainele de navetist, macar pentru o saptamana, ultima inainte de o scurta vacanta, in Montana.