Demult a murit romantismul schimbarii. Da, mi-a placut la inceput. Nu neaparat la nivel de design, ci chiar sistemul de operare (cu exceptia Finder-ului care e o farsa, comparativ cu Explorer-ul din Windows), felul in care instala si rula aplicatii, faza cu Unix-ul si cu Java, serverul incorporat si alte chestii de-astea, de geek.

Problema cu Mac-ul este ca-i proiectat in asa fel incat sa fie cat mai putin extensibil. Cu cat il incarci mai mult cu atat devine mai lenes, mai hamesit dupa memorie sau spatiu pe disc. Ceea ce e logic si ok, atata timp cat ma lasa sa mai adaug memorie sau sa-l extind prin periferice. Aici e chichita insa. Treaba cu memoria nu merge, vine din fabrica cu imbecila limitare de 2 GB de ram (4 GB pentru modelele mai noi). Bineinteles ca daca-i intrebi de ce, ei baga faze cu domn’e nu e testat, probleme de fezabilitate etc. Adevarul e ca abia asteapta sa dai de limitarile sculei pentru a-ti curge balele dupa modelul mai nou, care nu costa decat cu vreo $600 mai mult decat al tau.

Apoi ar mai fi perifericele care nu prea merg sau nu au drivere. Dar asta stiam cand m-am decis sa-mi iau un Mac, deci nu ar trebuie sa ma plang.

In final si cateva de bine. Nu zic ca e o scula rea, merge brici daca nu o bati la cap prea tare. Chiar merge sa scrii cod pe ea, Eclipse, servere, baze de date, toate ruleaza frumos. Dar daca te apuca creativitatea si vrei sa-i bagi un adaptor pentru WIFI N sau vrei sa construiesti o mica retea privata cu acess la imprimante si la harduri comune, vai de capul tau. Numai nervi.