Transilvania, CA

Zilele trecute incercam sa raspund impreuna cu Lynn la o intrebare usor macabra. “De cine o sa-ti para cel mai rau cand o sa auzi ca a murit?” Intrebarea nu se referea la cunostiinte, rude etc. ci la actori, cantareti. Ea a raspuns Paul Newman si Bono. Eu Joni Mitchell.

Demult a murit romantismul schimbarii. Da, mi-a placut la inceput. Nu neaparat la nivel de design, ci chiar sistemul de operare (cu exceptia Finder-ului care e o farsa, comparativ cu Explorer-ul din Windows), felul in care instala si rula aplicatii, faza cu Unix-ul si cu Java, serverul incorporat si alte chestii de-astea, de geek.

Problema cu Mac-ul este ca-i proiectat in asa fel incat sa fie cat mai putin extensibil. Cu cat il incarci mai mult cu atat devine mai lenes, mai hamesit dupa memorie sau spatiu pe disc. Ceea ce e logic si ok, atata timp cat ma lasa sa mai adaug memorie sau sa-l extind prin periferice. Aici e chichita insa. Treaba cu memoria nu merge, vine din fabrica cu imbecila limitare de 2 GB de ram (4 GB pentru modelele mai noi). Bineinteles ca daca-i intrebi de ce, ei baga faze cu domn’e nu e testat, probleme de fezabilitate etc. Adevarul e ca abia asteapta sa dai de limitarile sculei pentru a-ti curge balele dupa modelul mai nou, care nu costa decat cu vreo $600 mai mult decat al tau.

Apoi ar mai fi perifericele care nu prea merg sau nu au drivere. Dar asta stiam cand m-am decis sa-mi iau un Mac, deci nu ar trebuie sa ma plang.

In final si cateva de bine. Nu zic ca e o scula rea, merge brici daca nu o bati la cap prea tare. Chiar merge sa scrii cod pe ea, Eclipse, servere, baze de date, toate ruleaza frumos. Dar daca te apuca creativitatea si vrei sa-i bagi un adaptor pentru WIFI N sau vrei sa construiesti o mica retea privata cu acess la imprimante si la harduri comune, vai de capul tau. Numai nervi.

Nu am cascat niciodata atat de des, nu am fost nicodata atat de irascibil. 13 zile de ploaie, iarna in California de Nord. Si nu mocaneasca, ci mai degraba furtun de pompieri, galeti, butoaie. Tare uscat trebuie sa fi fost solul de nu am auzit de inundatii mari sau alunecari de teren. Am iesit putin spre Sonoma acum cateva zile si totul era de un verde gen Tempera, chimic. Dealuri, paduri aburind, respirand dupa potop.

Ploaia de aici, din vale, a fost zapada in Sierra Nevada. Am tras o tura de schi cu un prieten, dar am fost pe sosea 12 ore, pe partie 4. Zapada buna, nu gluma, pulver de pulver. Dar inainte ca soseaua (3 benzi pe sens, autostrada in toata regula) sa inceapa urcusul, au venit cei de la drumuri si ne-au scos in peisaj, cica se rasturnase un tir si acum statea intins de-a curmezisul pe asfalt. Si ningea ca-n felicitarile de craciun desi nu eram decat pe la 1000 altitudine. Dupa ce au maturat resturile de camion, zapada se depusese, cam 10cm. Am facut 40 de mile la pas in 2 ore. Noroc ca masina avea tractiune dubla, ca altfel ne trimiteau acasa.

Am muncit mult pe ploaie, zile lungi, intunecoase, nu prea stiam cand incep si cand se termina. Mi-a fost greu sa lucrez de la distanta, izolat. Echipa mea e toata in NY, e dificil sa nu poti sa te ridici de pe scaun si sa-ti intrebi colegul: “Ce vrei tu sa spui in mail-ul asta?” Dai telefon, nu e acolo, lasi mesaj, te uiti la prostii pe YouTube pentru ca informatia de care ai nevoie e importanta si fara ea nu poti sa-ti continui treaba. Am ajuns sa fiu extrem de riguros atunci cand scriu documentatie sau raspund la mailuri, nu e bine sa existe dubii cand esti in criza de timp si clientul iti sufla in ceafa.

In sfarsiturile de spatamana, in scurtele pauze de ploaie, am incercat sa-mi cunosc cartierul in care stau de trei luni. E ciudata zona asta, trei strazi cu conace si Rolls-uri in curte alterneaza cu alte trei pline de casute dughenoase, urmate apoi de zeci de hectare de paduri si coline, perfecte pentru dat cu bicileta sau drumetie, in fine, cand nu toarna. Apoi alte conace, alte dughene si locuinte sociale. Cred ca am si poze pe undeva, o sa le pun daca le gasesc.

Acum, de cateva zile e soare. Un soare din acela, doar de-al dracu’, te orbeste. In drum spre serviciu, cand traversez podul, parca imi topaie-n cap dansand acel dans stupid invatat de la Snoopy: “You have to go to work(school) and I don’t”.

Folosesc de cateva luni prototype.js, o biblioteca JavaScript, nu neaparat de buna voie, mai degraba din nevoia de a standardiza cat de cat dezvoltarea proiectelor care folosesc JS extensiv. Mi-a placut un timp, am tolerat-o apoi pentru ca acum sa ma enerveze. Motivele sunt mai ales legate de fortarea sintaxei de Ruby peste JavaScript si performanta. Dar in fine, nu asta e problema mea acum.

Pentru un proiect mai vechi folosesc  Observer ca sa citesc/folosesc in timp real ce scrie utilizatorul in campul unui formular. Ceva de genul:

usernamelookup = new Form.Element.Observer(‘EditUsername’, 0.1, lookUpUsername);

Toate bune si frumose pana cand, la un moment dat, nu mai vreau ca acest lucru sa se intample, adica vreau sa resetez observer-ul. Din pacate documentatia pentru API-ul prototype.js nu-mi spune cum as putea sa-l distrug sau sa-i spun sa faca altceva, sta acolo pe vecie. Acum e adevarat ca as putea sa ma bag in sursa dar nu am nici un chef. Ca nu de aia m-am hotarat sa folosesc o biblioteca cu API. Idei?

Air a iesit in sfarsit din Beta. Cum ziceam, e oarecum de bine. Ca sa subliniez ce ma doare mai tare, agentiile care se ocupa in exclusivitate cu lansarea de produse online nu vor mai avea nevoie sa angajeze terte parti pentru a dezvolta aplicatii care sa ruleze local, la client. Cu personalul din dotare, care presupunem ca stie sa scrie cod pentru web, vor putea produce astfel de aplicatii in AIR, pentru Windows, Mac si in curand, chiar pentru Linux. La o intalnire cu programatorii din Silicon Valey, baietii si fetele de la Adobe promiteau aseara ca vor incerca sa scoata cate o versiune de Air pentru orice sistem de operare, referindu-se mai ales la dispozitive mobile, telefoane etc. Sa vezi atunci distractie si killer apps.

Pana una alta, asa printre randuri, au anuntat o noua versiune (3) de Flex.

Si aici un exemplu de aplicatie AIR care merita instalata: Google Analitics AIR.

..pozat de Annie Leibovitz. Sursa.

Lipsa de disciplina e noua lene. Cand nu ma pot trezi de dimineata cu juma’ de ora mai devreme ca sa fug trei mile prin cartier nu e pentru ca mi-e lene ci pentru ca nu am fost suficient de disciplinat pentru a ma culca la timp. Pentru a inchide televizorul inainte de a miia reluare a unui sitcom pe care-l stiam pe de rost. Ma uit des la zeci de linii de cod parca scrise de un lobotomizat. Da, eu le-am scris. Din lipsa de disciplina am stat doua ore peste program, buimac si cu ochii umflati, si am pus bazele unei interminabile liste de bug-uri, in loc sa ma duc acasa si sa ma culc.

Exista diverse curente de opinie care considera disciplina un lucru sterp. Cica ar fi nevoie de nopti nedormite cu butoaie de cafea, tigari si alte stimulente pentru a obtine un rezultat bomba. La mine treburile stau altfel. Cand reusesc sa ma tin de structura, timpul nu imi este consumat in totalitate de nimicurile zilnice (pe care trebuie sa le fac oricum) si am energie, timp si neuroni pentru creativitate, fara presiune, fara stres. Sau cu stres, dar mai putin.

Apropo de stres, trebuie sa inchei, ceasul intern imi spune sa las distractia si sa ma apuc de munca.

Am focut ochi, am deschis geamul, am inchis programul care-mi suge sangele de doua luni incoace, am pornit muzica.