Transilvania, CA

Odata cu venirea primaverii practic nu mai joc dublu. Toamna/iarna, din cauza sumelor demente pe care trebuie sa le platesti pentru a juca pe teren acoperit, dublul e rege. Masculin, mixt, cu patru oameni pe teren, taxa de distractie e mai convenabila decat cu doi. In pus, jocul e ceva mai social. Acum insa vreau simplu. Parca mi se potriveste mai bine, ma pot concentra, stiu ca eu si doar eu sunt la pupitru. La dublu trebuie sa depun eforturi mari pentru a ma concentra. Jocul e plin de momente moarte, de minute intregi in care nu atingi mingea. Si cand o faci, de cele mai multe ori un singur contact e decisiv. Mai e o chestie. Oricat de amabil intentionezi sa ramai, la dublu exista mereu pericolul de a te supara rau pe partener(a), chiar daca doar la nivel interior. Eu am facut-o des si mi-am pierdut de multe ori concentrarea din acest motiv.

Sezonul asta voi juca pentru prima oara la simplu intr-o categorie valorica superioara(4.0) in liga USTA. Va fi interesant dar si umilitor probabil. Abia astept.

A fost destul de greu. Ne batea gandul de vreo doi ani, apoi, pe masura ce timpul a trecut, gandul respectiv a inceput sa ne placa din ce in ce mai mult. Acum vreo sase luni a hotarat ca vrem sa schimbam coasta, sa dam New York-ul pe San Francisco. Pe atunci nu era clar cand, cum, in ce conditii. Inca exista frica de nou. Mai exista si acum dar zarurile au fost aruncate. In septembrie ma voi transfera la sediul din San Francisco al firmei la care lucrez. Restul va veni de la sine.

De ce? Sunt multe motive. In primul rand aveam chef de ceva nou. Apoi pot sa spun ca m-am plictisit de acest cool de New York, compact, aglomerat, galagios, incruntat, hiperintelectual, imbracat mereu in negru cu nuante de gri inchis. M-am saturat de acest oras bolnav de ADHD extrem, de impresia ca daca nu alergi ca nebunul, daca nu te infigi sa prinzi macar culoara galbena a semaforului, ai pierdut, esti terminat. Si ma incanta faptul ca voi putea cumpara o casa cu pretul unei garsoniere din Manhattan.

Cine s-a jucat vreodata cu VNC sau cu Remote Desktop stie cat de folositoare pot fi aceste sisteme. Nu demult ele s-au mutat de pe desktop pe celular. Stiu ca exista cateva variante pe piata dar singura pe care am folosit-o a fost cea scoasa de compania germana Shape Services.

Pachetul este format dintr-o aplicatie care se instaleaza pe desktop si un program Java care se instaleaza pe telefon (orice celular cu Java MIDP 2.0), costa $35 si poate fi testat gratuit in varianta completa timp de o saptamana.

Arata bine pe ecranul lui E61, se misca destul de repede chiar si cu o conexiune GPRS Edge relativ lenta. Stie sa trimita comenzi de maus (left/right click etc), combinatii de taste (CTRL-V, CTRL-ALT-DEL etc), ofera cateva nivele de zoom si posibilitatea de a salva configuratii pentru conexiuni multiple.

De fiecare data cand auzeam de vreo meteahna a salelor/soldurilor ma gandeam la batrani. Dureri de sale, solduri artificiale, toate chestiile astea ma duceau cu gandul la bunici sau azil. Uite ca la aproape 38 de ani, dupa o saptamana de schi abuziv si somn putin, muschi/oasele/tendoanele mele s-au revoltat aseara la un sprint dupa o minge galbena, si mi-au aplicat o intindere de sold de nu pot nici sa stau jos, nici in picioare. E adevarat, era cam rece in sala si nu prea ma incalzisem. Dar ma simt batran.

Proiectul devine din ce in ce mai smecher. Mai nou poti sa vezi posturile in varianta lor intreaga cu layout complet sub forma de iFrame printr-un click in cititorul RSS. Elegant si folositor mai ales pentru site-urile care ofera doar RSS partial, in plus ai acces instantaneu la comentarii. Misto.

In Colorado exista un raport de forte care mie, europeanului, mi se pare nenatural: la 3000m altitudine exista paduri. Chiar de foioase pe alocuri. In generala, la geografie, am invatat ca pe la 1000 se termina foioasele si continua coniferele care se opresc pe la 1800 de unde incep pasunile montane. Inteleg, asta e valabil in Romania, dar am vazut ca si in Elvetia treburile stau asemanator. Am facut poza de mai jos pe la 2500, coborand de pe masivul Titlis (3020m) asta vara. Se vede clar ca nu e nici tipenie de padure, chiar sunt doar bolovani imprejur.

Motivul e relativ simplu, tine de clima. Muntii din sistemul Colorado, Utah, Arizona, New Mexico au la sud, est si vest zone desertice, calduroase. Chiar imprejurimile Denver-ului nu arata foarte diferit de cele ale Las Vegas-ului, desi orasul e la 1600m altitudine.

Si totusi, cu toata logica cu tot, intre acest peisaj

si acesta

sunt doar 50km in linie dreapta.

In fine, ajuns in Denver m-a lovit o alta dilema. Orasul imita pe alocuri perfect aglomeratiile suburbane americane fara personalitate de tip Cleveland, OH, care inseamna centru cu cladiri comerciale fara viata dupa 6pm si in week-end si case identice asezate in grila, pe zeci de mile patrate in jurul acestui nucleu.

Si totusi numarul imens de exponate de arta moderna aruncate pe strazile orasului si arhitectura cu aere cubiste scot Denver-ul din acel model definit de vestul central american. Data viitoare va trebui sa stau mai mult, poate ma prind.

Alte poze.

Se incheie o saptamana in care am rupt-o putin cu realitatea. La peste 3000 de metrii altitudine.

Sunt inca in Aspen, in holul hotelului, pe geam se vad cabinele urcand muntele, cate-un schior coboara pe partie. Ninge usor.

Nu a fost alegerea me sa vin la Aspen. Am crezut mereu ca e o statiune snoaba, frecventata de milionari semimutilati de operatii estetice, purtand echipamente sclipicioase si gulere de blana. Nu m-am inselat. Ii vezi peste tot, insotiti de caini pufosi cu fete de jucarie, haituiti de cate un paparazzo obosit. Ce nu am stiut a fost faptul ca pe linga fatada chi-chi, Aspen-ul este totusi o satiune de schi ca oricare alta, cu cabane si hoteluri ieftine, cu pub-uri si restaurante simple si chiar ieftine pentru schiorul sau boarder-ul ne-vedeta. Hotelul la care am stat a costat mai putin decat ar fi costat ceva asemanator in Vermont sau NY. Iar autobuzele care te transporta de la un munte la altul merg aproape non stop si sunt gratuite.

Am avut la dispozitie 4 munti, am schiat pe trei dintre ei:

Snowmass
E cel mai mare. Si ca inaltime si ca suprafata. Ultimul cablu te duce pana la peste 3800m. Are partii de toate nivelurile, dar cele mai tari sunt sus, deasupra padurilor, abrupte, cu zapada neatinsa in unele locuri, cu obstacole naturale (prapastii, bolovani, crevase).

Aspen Highlands
A fost preferatul meu. Este mult mai mic decat Snowmass ca suprafata dar diferenta de nivel e ceva mai mare. Multe partii cu grad de dificultate ridicat, abrupte, cu moguli, traversand paduri. Cele mai interesante sunt insa cele care pornesc din pisc, deaspura ultimului telescaun. Un ratrac te duce pana la vreo 3400m, de acolo insa trebuie sa urci pe jos pana la 3777, cu schiurile in spinare, in sir indian, pe coama ingusta a muntelui, cu prapastie in dreapta si coborari abrupte in stanga. Am urcat de doua ori, prima data pe o ceata densa, cu vizibilitate de probabil mai putin de 10m. De fiecare data coborarile au fost geniale, prin zapada neatinsa, care de multe ori imi depasea inaltimea genunchilor.

Aspen Mountain
E chiar in centrul orasului. Un munte nespectaculos dar cu o varietate larga de partii, preferata mea fiind una cu moguli care porneste din varf si se termina aproape de baza telegondolei. M-a zgaltait atat de tare incat am facut febra musculara in jurul gatului.

Pot sa spun ca acum schiez ceva mai bine, am mai multa incredere, reflexe mai rapide si picioare mai puternice. O parte din toate astea o sa dispara pana la iarna. Peste o ora plec spre Denver iar de acolo la NY, inapoi la realitate.

Actualizare: Poze, poze.