Transilvania, CA

De vreo doi ani am folosit un Nikon Coolpix 5200 pentru cam toate nevoile mele fotografice. Si am fost relativ multumit de performante aparatului, o jucarie cat se poate de simpla si de automata. Din pacate se resimte dupa recenta mea excursie din munti cand la un moment dat s-a aflat intr-un buzunar intre mine si un copac cu care m-am ciocnit involuntar. Mai face poze, dar geme ciudat cand il pornesc iar usita de la baterie va ramane pe eternitate deschisa deoarece cateva piedici din plastic s-au rupt in timpul impactului.

M-a batut gandul sa trec la ceva mai avansat, mai flexibil. Initial am fost tentant sa intru in zona SLR. Dupa cateva cautari mi-am dat seama ca ar trebui sa sar peste $1000 pentru un aparat care numai portabil n-ar fi. Un prieten de-al meu care se ocupa de marketing pentru Leica mi-a propus un discount pentru un D-LUX 3, un aparat undeva intre point’n’shoot si prosumer, dotat cu optiuni automate, semiautomate si manuale. Mi-a placut ideea si am mai sapat putin. Am aflat ca Leica si Panasonic au pus la cale un targ prin care Panasonic pune la dispozitie partea electronica pentru aparatele foto digitale Leica, la schimb germanii oferind partea de optica pentru aparatele similare Panasonic Lumix. Varianta Panasonic a lui D-LUX 3 se cheama DMC-LX2 si are un mare avantaj, este cu aproximativ $150 mai ieftina. E clar ca am mers pe mana japonezilor.

Am cumparat aparatul de pe e-bay, mana a doua, folosit rar, in stare impecabila, cu $300. M-am jucat cu el in week-end si am fost usor intimidat de complexitatea lui. Imi place ca pot sa schimb manual timpul de expunere sau diafragma din mers, ca-l pot pune pe semiatomat cu diafragma sau expunerea ca reper. Sunt inca stangaci si se vede la poze. Dar procesul de invatare va fi distractiv.

Pana una alta e inca frig si mai sunt urme de zapada dar apele sau umflat deja.

Odata cu venirea primaverii practic nu mai joc dublu. Toamna/iarna, din cauza sumelor demente pe care trebuie sa le platesti pentru a juca pe teren acoperit, dublul e rege. Masculin, mixt, cu patru oameni pe teren, taxa de distractie e mai convenabila decat cu doi. In pus, jocul e ceva mai social. Acum insa vreau simplu. Parca mi se potriveste mai bine, ma pot concentra, stiu ca eu si doar eu sunt la pupitru. La dublu trebuie sa depun eforturi mari pentru a ma concentra. Jocul e plin de momente moarte, de minute intregi in care nu atingi mingea. Si cand o faci, de cele mai multe ori un singur contact e decisiv. Mai e o chestie. Oricat de amabil intentionezi sa ramai, la dublu exista mereu pericolul de a te supara rau pe partener(a), chiar daca doar la nivel interior. Eu am facut-o des si mi-am pierdut de multe ori concentrarea din acest motiv.

Sezonul asta voi juca pentru prima oara la simplu intr-o categorie valorica superioara(4.0) in liga USTA. Va fi interesant dar si umilitor probabil. Abia astept.

A fost destul de greu. Ne batea gandul de vreo doi ani, apoi, pe masura ce timpul a trecut, gandul respectiv a inceput sa ne placa din ce in ce mai mult. Acum vreo sase luni a hotarat ca vrem sa schimbam coasta, sa dam New York-ul pe San Francisco. Pe atunci nu era clar cand, cum, in ce conditii. Inca exista frica de nou. Mai exista si acum dar zarurile au fost aruncate. In septembrie ma voi transfera la sediul din San Francisco al firmei la care lucrez. Restul va veni de la sine.

De ce? Sunt multe motive. In primul rand aveam chef de ceva nou. Apoi pot sa spun ca m-am plictisit de acest cool de New York, compact, aglomerat, galagios, incruntat, hiperintelectual, imbracat mereu in negru cu nuante de gri inchis. M-am saturat de acest oras bolnav de ADHD extrem, de impresia ca daca nu alergi ca nebunul, daca nu te infigi sa prinzi macar culoara galbena a semaforului, ai pierdut, esti terminat. Si ma incanta faptul ca voi putea cumpara o casa cu pretul unei garsoniere din Manhattan.