Transilvania, CA

Uite un articol bun care explica de ce sistemul practicat de retelele americane de telefonie mobila e de doi lei. Sau centi. Paragraful cheie e acesta:

You want to buy a car, so what do you do?

Would you do the following?

Go to the nearest fuel station and agree to buy all your fuel from them for two years. Also agree to pay a hefty monthly fee to cover the cost of the fuel and car. You pay for fuel every month even if you don’t use any, plus extra charges if you use more than the agreement states. In return, the fuel station supplies you with any car from their very limited range, all of which have been altered to reject fuel from any other supplier.

Via Stefan.

Sau prescurtat in engleza, POI. E un terment folosit in contextul aplicatiilor de navigatie bazate pe GPS. In ultimul timp au aparut multe astfel de aplicatii, unele cu platforme hard proprii, altele sub forma de soft pentru dispozitive portablile – PDA, telefoane mobile. Mai toate iti pun la dispozitie o gama larga de POI, de la benzinarii la hoteluri, de la toalete publice la parcari.

Romania a fost pana nu demult ocolita de aceste aplicatii din motive diverse. Mai nou insa, odat cu lansarea sistemului Smart2Go care tine de Nokia, Romania e pe harta. La propriu. Din pacate insa doar la nivel de strazi. POI nu prea exista. De fapt singurele care apar sunt parcarile si aeroporturile. Nu tu restaurante, hoteluri, muzee etc.

In acest context, lipsa de POI din Smart2Go a fost primul lucru la care m-am gandit atunci cand am vazut implementarea YahooMaps pusa in pagina de echipa de la Metropotam. Ei au deja o baza de date destul de solida pe care o folosesc si care ar completa perfect o aplicatie GPS. Nu stiu in ce masura e viabil un astfel de transfer dar simt ca e de mancat o paine buna in zona asta, mai ales daca prinde trend-ul telefoanelor mobile cu receptor GPS incorporat.

Mi-a placut filmul chiar daca regizorul e din vest, chiar daca agentul STASI e uman, chiar daca productia ar putea lua un Oscar maine diseara. Am vazut filmul intr-un cinematograf de pe Houston Street, unde trenurile de metrou se aud atat de clar ca iti vine sa te intorci si sa te asiguri ca nu le stai in drum. A mers insa cu atmosfera gri, cu Wartburgurile din carton si canadienele demodate. Ma mira insa faptul ca e primit bine aici, unde oamenii nu au cum sa sa identifice, mi se pare mai degraba un insider movie, facut pentru noi astia care stim cum a fost.

Sau in fine, frantura de expresie:

[...] populatiei ramase incruntate inca din timpul Rascoalei din 1907.

Razvan Exharhu

M-a uns pe suflet in context, dar merge si in afara. Ar merge bagata in enciclopedie, undeva in dreptul Romaniei.

M-am mai plans eu de sistemul imbecil practicat de companiile de telefonie mobila americane care limiteaza gama de telefoane acceptate “oficial” in retelele lor. Sau macelaresc telefoanele eliminand servicii pe care nu vor sa le folosesti. Mai nou, prietenii de la Cingular (sau AT&T, ca dracu stie cum le mai zice acum dupa ce s-au spart si reunificat) au decis sa strice sistemul de email in timp real (push) care mergea destul de bine pe telefonul meu. Nu stie nimeni de ce nu mai functioneaza. Daca suni la servicii cu publicul dai de niste lobotomizati. Am hotarat sa renunt si sa caut in alta parte.

Avantajul unui astfel de serviciu (atunci cand merge) este ca in afara de faptul ca iti livreaza mesajele aproape in timp real, iti sincronizeaza agenda locala cu cea de pe telefon daca folosesti Exchange/Outlook sau Lotus Notes. Cand aveam un telefon cu Symbian S60 2nd Ed incercasem Emoze, un serviciu al unui start-up din Israel. De curand au scos o varianta pentru S60 3rd Ed, pe care am instalat-o pentru testari. Pana una alta merge destul de bine, mesajele vin rapid, singura problema e interfata oarecum ciudata care nu-ti permite sa ajungi la mesaje dintr-un singur click, trebuie sa navighezi prin inbox-ul telefonului.

In sfarsit gulerele scortoase de la Wimbledon s-au hotarat sa intre in randul lumii si sa plateasca asa cum o cere legea. Adica fara sa tina seama de sex. Urmeaza decizii asemanatoare si la Roland Garros.

La Jazz at Lincoln Center New York-ul se desfasoara in fundal in timp ce de partea cealalta a sticlei se produce muzica, jazz de obicei. Combinatia poate fi bizara si spectaculoasa in acelasi timp, mai ales atunci cand nemtoaica Ute Lemper canta cabaret german din anii 30. Oare cum ar fi reactionat Brecht daca ar fi putut sa fie martor la acest proces atat de capitalist?

Steve Jobs a facut niste declaratii cam pe langa problema referindu-se la falimentul invatamantului elementar american de stat. De vina sunt doar sindicatele, zice el. Pana si cel mai indragostit de Apple jurnalist de la Wired s-a suparat rau de tot.

Schiatul nu e treaba usoara. Pentru mine cel putin. Nu stapanesc tehnica suficient de bine pentru a fi competitiv pe un traseu de slalom, elegant si eficient pe moguli sau rapid in zapada mare si proaspata. Inca mai car dupa mine metehnele schiatului pe schiuri drepte, unde miscarile erau mai din tot corpul, mai accentuate. Inca imi mai rotesc umerii si bratele parca asa dansa boogie-woogie la fiecare poarta de slalom, inca mai stau asezat pe un scaun imaginar in loc sa atac partia agresiv, inca nu am descoperit o solutie care sa ma ajute sa schiez printre moguli fara sa gafai extenuat la fiecare doua cristiane, inca mai franez inutil in loc sa las parabola schiurilor sa-si faca sigura treaba. Deci mai am mult de invatat. In martie voi pleca pentru o saptamana in Colorado si voi lua lectii. Nu-mi pasa ca voi schia umar la umar cu pusti de 8 ani, care bineinteles vor fi mai rapizi si mai indemanatici deact mine.

In alta ordine de idei, am aflat de la un salvamont experimentat cum faci sa nu-ti inghete picioarele in clapari. Cica e din cauza faptului ca picioarele transpira, transpiratia patrunde in soseta izolatoare a claparului care din cauza umezelii, in loc sa izoleze devine conductor. Asa ca frigul intra fara probleme. Solutia este folosirea unui deodorant specializat care contine clorhidrat de aluminiu.

Valentine’s Day nu inseamna nimic pentru mine dar cum Lynn e bastinasa, am incercat sa impac si capra si varza sarbatorind intr-un mod ceva mai aparte. Cu mici si bere. Daca gasitul berii nu a fost o problema, faza cu micii m-a cam chinuit. Nu a fost usor sa gasec mirodeniile necesare. Si mai greu a fost sa le traduc numele. In fine, dupa ore petrecute prin bacanii si-n bucatarie am servit micii in farfurii de hartie, cu mustar si chifle. Nu cred ca as fi renuntat sa fac totul de capul meu, dar daca as fi gasit acest ghid ceva mai devreme, poate cine stie.